Izolație acustică: Ghid complet + Întrebări frecvente despre fonoizolație
Imaginează-ți o casă în care liniștea nu este un lux, ci o realitate. Fără zgomot de pași, fără televizorul vecinului și fără traficul de afară. Această realitate nu este un vis și nici un moft. Tehnologia materialelor acustice a ajuns la un nivel care ne permite să avem cu adevărat liniștea dorită în propria locuință.
În proiectarea și execuția unei locuințe (casă sau apartament), izolația acustică este adesea trecută în plan secundar față de alte facilități. Totuși, fonoizolația este un domeniu în plină dezvoltare, iar interesul publicului crește constant. Echipa noastră a selectat din cavalcada de întrebări despre izolația acustică și le-a transpus în acest material, pentru a oferi informații clare și utile.
Întrebări frecvente
Ce este izolația acustică?
Izolația acustică, numită și fonoizolație, este procesul de reducere sau blocare a transmiterii sunetului dintre spații. Scopul principal este de a crea un mediu liniștit și confortabil, protejat atât de zgomotele exterioare, cât și de cele generate în interiorul clădirii.
Cum funcționează?
Izolația acustică se bazează pe trei principii fundamentale:
- Masa: materialele dense și grele blochează mai eficient undele sonore.
- Decuplarea: separarea fizică a două structuri pentru a reduce transmiterea vibrațiilor.
- Absorbția: folosirea materialelor poroase (ex. vată minerală, spumă sau membrane acustice) care captează și disipă undele sonore, transformându-le în energie termică.
Ce tipuri de zgomot există?
- Zgomot aerian: transmis prin aer (voci, muzică, televizor, trafic).
- Zgomot de impact: transmis prin structura clădirii (pași, obiecte căzute, vibrații de la electrocasnice sau unelte).
De unde vine zgomotul într-un apartament?
- Surse externe: trafic, activități stradale, lucrări, instalații exterioare.
- Surse interne: vecini (televizor, discuții, unelte), zgomote de impact, instalații comune (lift, țevi, conducte).
- Căi de transmitere: pereți și planșee subțiri sau neizolate, ferestre și uși neetanșe, conducte și goluri tehnice.
Ce materiale se folosesc pentru izolația acustică?
Materialele ce fac diferența intr-un sistem bine montat sunt:
- Vata minerală acustică -Este recomandată vata minerala cu o densitate minima 40Kg/m3, aici recomandam produsele ROCKWOOL din gama ACUSTIX
- Membranele acustice, aici avem doua recomandari:
- Membrana MAD M.A.D (Membrana acustică Danosa) este o membrană cu bitum de înaltă densitate, special concepută pentru a se comportă ca un material antirezonant de înaltă performanță. Este un substitut eficient pentru foile de plumb. Montată între materialele absorbante poroase (placi gips carton) funcționează ca un panou absorbant.
- Membrana acustidan ACUSTIDAN de la DANOSA este soluția ideală pentru izolarea fonică superioară în spații rezidențiale (case unifamiliale, apartamente) și comerciale. Acesta membrana de înaltă performanță este proiectată pentru a reduce zgomotul și a elimina ecourile nedorite, oferind un mediu mai liniștit și mai confortabil.
Care materiale fonoizolează cel mai bine?
Cea mai bună soluție este o combinație. De exemplu, plăcile de gips-carton adaugă masă, iar împreună cu o membrană acustică eficiența crește considerabil. Această combinație de gips-carton cu membrană acustică va avea un ecart considerabil față de orice altă soluție fără membrane acustice.
Pot fonoizola pardoseala sau tavanul?
Produsele celor de la DANOSA oferă variante fiabile pentru fonoizolarea tavanului, pereților și chiar a pardoselii.
Sunt materiale speciale, subțiri, dar dense și flexibile, concepute pentru a reduce zgomotul transmis prin pereți, plafoane și pardoseli. Ele atenuează zgomotele de impact și blochează sunetele aeriene.
Cum funcționează membranele acustice?
Apanajul acestor membrane este că opresc trecerea sunetului prin pereți și tavane, adăugând masă și densitate, reduc zgomotul de impact prin amortizarea vibrațiilor și elimină efectul de rezonanță al pereților, diminuând intensitatea zgomotului transmis.
Pot face izolație acustică fără a pierde mult spațiu?
Da. Soluțiile subțiri, precum plăcile fonoizolante sau membranele acustice, ocupă puțin spațiu, dar oferă o protecție eficientă. Un exemplu este membrana DANOSA M.A.D., ce are o grosime redusă și performanță ridicată.
Pot face singur izolația acustică?
Unele produse, precum DANOSA M.A.D., se livrează în role și se pot lipi direct pe plăcile de gips-carton, fiind ușor de aplicat. Totuși, pentru o izolație completă a pereților, tavanului și podelei, este recomandat să apelezi la profesioniști – detaliile de montaj fac diferența între o soluție parțială și una eficientă.
Am probleme cu zgomotul din țevile de scurgere, cum le pot rezolva?
Acest disconfort acustic este des întâlnit în blocuri, fie ele vechi sau noi. Cel mai simplu se poate interveni la stadiul de construcție, unde avem acces fără restricții în ghene și putem fonoizola conductele. Dacă locuința este dată în folosință trebuie să avem acces la ghene, spargem peretele acesteia și intervenim. O soluție de tipul do it yourself este folosirea produsului FONODAN BJ. Această membrană se poate fixa foarte ușor pe conducte folosind bride de plastic, așa-numiții șoricei.
Cât costă izolația acustică?
Costurile depind de materialele folosite, suprafața izolată și complexitatea lucrării. Este o investiție care aduce confort, intimitate și sănătate pe termen lung, justificând fiecare cheltuială.
Echipa noastră îți oferă consultanță gratuită pentru alegerea soluțiilor acustice potrivite locuinței tale.